Conform unui studiu recent al LADOM-ului, “În tară, fiecare al şaselea minor nu frecventează şcoala şi nu este încadrat în câmpul muncii, iar anual minorii comit 2-3 mii de infracţiuni. În fiecare an, circa 25 mii de minori trec prin instituţiile penitenciare speciale, din care a cincea parte pentru comitere de infracţiuni.”
Spre exemplu, în colonia de copii din Lipcani (raionul Briceni) se află aproximativ 120 de deţinuţi. 70 din aceştia au mai puţin de 18 ani, iar ceilalţi au vârsta cuprinsă între 18 şi 20 de ani.
Sunt sigură(!) că în acest moment îi compătimeşti pe aceşti tineri pentru că nu fac studii. Nu este chiar aşa. În penitenciar activează Centrul Media pentru Tineri, unde deţinuţii au posibilitatea să studieze şi chiar să editeze propriul ziar numit “AerZona“.
Îţi propun acum un mic exerciţiu: imaginează-ţi ca eşti la ore. Dar sala de curs e una deosebită. Geamurile au gratii. Lumina e îngrădită de bare metalice paralele. Printre ele poţi vedea doar zidul care înconjoară curtea şi blocul în care înveţi şi locuieşti. De fapt, mai departe de acest zid nici nu poţi să priveşti. Eşti un deţinut.
E recreaţie. Ai ieşit cu restul colegilor şi te plimbi prin curte. Dar nu treci mai departe de zid. După ore e la fel. Tot aici iţi vei pregăti temele pentru urmatoarea zi. Tot aici se află biblioteca, sala pentru sport, cantina, dormitorul. Discuţi doar cu cei care locuiesc tot aici. Cu părinţii şi prietenii, cu buneii şi vecinii, cu foştii colegi şi vânzătoarea de la brutărie – nu poţi. Din cauza zidului. Nu poţi pleca acasă chiar dacă eşti student. Student într-un penitenciar.
Exerciţiul a luat sfârşit. Ai grijă de tine. Eşti un student liber.
Archive for the ‘deţinuţi’ Category
