Archive for the ‘concurs’ Category

h1

Concurs pentru pensionari

decembrie 6, 2007

concurenţi 

Centrul Pentru Drepturile Omului din Moldova (DPDOM) afirmă că Regulamentul cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea locurilor vacante la funcţia de conducător al instituţiei de învăţământ preşcolar, primar şi secundar general contravine legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

CPDOM a făcut această constatare în urma publicării, la 14 noiembrie curent, de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET), a unui anunţ privind ocuparea posturilor vacante de directori la câteva licee. Potrivit acestuia, la funcţia de director pot candida doar persoanele care au vârsta mai mică cu patru ani decât vârsta standard de pensionare (femei – 57 de ani, bărbaţi – 62 de ani).

Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitarea profesiei, din 25.06.1958, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr. 593-XIII, din 26.09.1995, defineşte discriminarea drept orice fel de diferenţe, excludere sau preferinţă, bazată pe rasă, culoare, sex, religie etc., care are ca efect să limiteze egalitatea de posibilităţi privind ocuparea forţei de muncă şi exercitarea profesiei. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul, fără deosebire, la protecţie egală împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.

sursa flux.md

h1

Aproape de realitate

decembrie 6, 2007

 Viitorii manageri  

La finele lunii decembrie, în România va avea loc Târgul Firmelor de Exerciţiu. La el vor participa firme de exerciţiu din România, Austria, Muntenegru şi Moldova.

Ce este o firmă de exerciţiu? Ea reprezintă o organizaţie virtuală a studenţilor specializaţi în management şi contabilitate. Spre exemplu, în ţara noastră există 3 firme de exerciţiu: cea a Colegiului de Informatică, a Colegiului Financiar-Bancar şi cea a Colegiului Naţional de Comerţ. Sediul unei firme se află în incinta colegiului respectiv. Este vorba despre un birou dotat cu compiutere, telefoane şi alte lucruri indispensabile unei firme. Studenţii care fac parte din firmă au diferite funcţii, îndeplinesc însărcinări şi sunt responsabili pentru soarta firmei. Ei încheie tranzacţii, acorduri, fac transferuri băneşti, împrumuturi şi multe alte operaţii, toate gestionate de un anumit profesor. Scopul acestor firme şi a întregului proiect (propus de Austria) este de mări posibilitatea studenţilor de a pune în practică teoria acumulată la orele de curs.

Acest proiect se desfăşoară deja al 2-lea an. Firmele de exerciţiu sunt supuse unor analize riguroase în timpul târgurilor anuale dintre ţări. Astfel au loc schimburi de idei şi practici, iar agenţii economici interesţi de proiectele firmelor de exerciţiu, pot deveni cu uşurinţă sponsorii acestora, doar că de această dată sponsorizarea se face nu virtual, ci în realitate.

Diana Botezatu, manager-general al firmei de exerciţiu Eco-oil SRL (Colegiul naţional de Comerţ) :”După finisarea studiilor va trebui să transmit firma unei alte grupe de studenţi, care va continua s-o gestioneze. Responsabilitatea mea este să contribui la prosperarea firmei atât pe plan naţional, între colegiile din ţară, cât şi pe plan internaţional. Sunt foarte entuziasmată de ceea ce facem aici şi sunt sigură că această activitate îmi va fi de mare folos în momentul în care voi fi angajata unei firme adevărate. Sper ca acest moment să nu întârzie prea mult“.

h1

Dansez pentru mine

octombrie 29, 2007

aaaaaaaaaaaaaa.jpg

Cine spunea că emisiunile tv, mai bine zis show-rile tv sunt lipsite de inspiraţie? Unul dintre ele chiar ne-a făcut să organizăm într-o bună zi (5 octombrie) mini -concursul “Dansez pentru mine”. În joc s-au pus câtevai genuri de dans: popular, R&B şi salsa.
R&B-ul a pierdut repede din poziţii. Bătălia mare s-a dat, deci, între dansul popular şi salsa. Muzica populară autohtonă i-a inspirat pe concurenţii din prima tabără preţ de câtevai dansuri, după care nimeni nu mai avea îndoieli că salsa este dansul învingător. Ritmurile latino-americane i-au molipsit nu doar pe toţi participanţii, dar şi pe  ”spectatori”.
Ringul de dans s-a transformat într-un vârtej ameţitor de paşi, salturi şi unduiri. I-am întrebat apoi pe concurenţi de ce salsa şi nu dansul popular? Iată ce mi-a raspuns Oxana, învingatoarea concursului:”Nu am nimic împotriva dansului popular, doar că în seara aceasta muzica afro-cubanezilor ne-a susţinut buna dispoziţie. Salsa este dansul tinerilor şi îndragostiţilor, probabil din această cauză am învins.”

Pentru urmatoarea ediţie a concursului am decis să dansăm tango, cha-cha-cha şi bătuta moldovenească.
Cât patriotism…